Pentru ţigări, orice

17Apr10

by Dyna

Pe holul căminului domnea o atmosferă sobră, aproape solemnă.  Pe masa aşezată în mijlocul palierului stăteau, ordonate, ceştile cu ceai verde, ISMM-ul lui Coman şi câteva dicţionare. A, uitasem că nu public pe blogul personal şi nu citeşte mama. Revenim.  Holul căminului duhnea a votcă. Masa din mijlocul palierului era plină de chiştoace, pahare şi, în mijloc, trona narghileaua.

Lapte gros, vecini enervaţi că nu pot dormi, franzelă cu pâine pentru olteanca noastră preferată şi s-a făcut ora patru. Patru dimineaţă, mon cher.  Aşa că am decis că nu mai dormim deloc, ca să putem merge dimineaţă la facultate. Doar că buba mare era că noi nu mai aveam ţigări. Deloc.

Am parlamentat o oră, până când Mikişor a luat cuvântul.  Olteanca vorbea fără ezitări, deci şi gândea ceea ce articula. Şi cum oltencele-s iuţi la mânie (şi pentru că mi-e dragă), am coborât cu ea după ţigări. Vântul ne sulfa prin pantalonii subţiri de pijama. Ştiam amandouă că nu fusese o idee bună să ieşim în tricou.  Dar aveam nevoie de ţigări.

După vreo 50 de metri, ne-au atacat câinii. “Nu vor decât să se joace, nu vă  temeţi”, ne calma Mikişor, care deja  se cocoţase pe o bancă şi tremura mai rău ca un rahat în ploaie. I-am urmat exemplul, grupul de câini nu părea foarte prietenos. “Hai să-i sunăm pe băieţi”, a intervenit a treia colegă de suferinţă. Na, belea, că doar eu aveam telefonul la mine şi ciuciu numere. Olteanca îşi lăsase mobilul în cămin. Am sunat pe numărul ei, poate s-or prinde băieţii că e unul din acele momente în care femeia e neputincioasă şi are nevoie de-un bărbat care s-o protejeze ori  să o salveze.  Dar cum ei sunt politicoşi, nu şi-au permis să răspundă la telefonul fetei.

Recapitulăm. Situaţia era CamNaşpa (am văzut că e la modă pe aici  CamNaşpa ăsta). Trei fete căţărate pe spătarul unei bănci, la cinci dimineaţa când nici naiba nu era prin campus, un frig de ni se întăriseră muguraşii, o haită de câini gata să ne atace, iar noi nu aveam nicio ţigară.

După zeci de minute în care abia mai puteam vorbi de spaimă, câinii s-au săturat de lătrat şi s-au îndepărtat de bancă. “Coborâm şi mergem uşor, nu alergăm”, a şoptit Olte, care deja o luase la fugă şi, în 10 secunde, ajunsese la uşa căminului.  I-am luat pe băieţi şi am coborât din nou după ţigări, fără evenimente nefercite de această dată.

Dacă asta nu e suficient de CamNaşpa, mai ştiu una. Mikişor este singurul oltean care nu a mâncat niciodată praz.

Later edit: CamNaşpa a lui Mikişor, aici

Later edit 2:  CamNaşpa sunt şi diacriticele. Frate, ori le pui peste tot, ori nu le pui deloc.  Tot din aceeaşi serie:  ”să fi” , n-ul dublat aiurea, “vroiam”, virgulele între subiect şi predicat ori înainte de “etc”.

Filed under: Uncategorized   |  Leave a Comment